Zeci de reclamații au fost depuse la Garda de Mediu Iași din cauza prafului insuportabil din zona străzii Grigore T. Popa – Bucium. Primăria Iași transmite că strada se află în proiectare.
Locuitorii din Bucium, strada Grigore T. Popa, nu știu ce să mai facă ca să scape de praful ridicat de mașinile care traversează în viteză zona neasfaltată. Mai nou, au cerut comisarilor de la Garda de Mediu Iași să intervină și să amendeze municipalitatea.
Garda de Mediu Iași a transmis pentru WikiPress că va face verificări.
Reprezentanții Primăriei Iași susțin că angajații Citadin intervin cu reparații pe strada Grigore T. Popa.
„Str. Grigore T. Popa este la proiectare, urmează ca în acest an să intrăm cu indicatorii tehnico-economici în Consiliu Local pentru aprobare, după care urmează să scoatem lucrările la licitație. Toate acestea se vor întâmpla pe parcursul acestui an. Problema acolo este lipsa canalizării, investiție care va fi realizată de ApaVital. Din ce am înțeles, ei vor interveni cu lucrări tot pe parcursul acestui an. Până la demararea lucrărilor, colegii de la Citadin intervin periodic cu lucrări de întreținere și reparații”, a declarat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iași.
Click AICI pentru continuarea articolului
APIA a făcut anunțul: Au intrat banii în conturile acestor botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Mar 26, 2025
Curățenia de primăvară cu 50% reducere la Aurora Multimarket!
Redacția Botoșăneanul
Mar 26, 2025
ITM Botoșani, anunț despre salariul minim: Amenzi pentru patronii care își bat joc de angajați
Redacția Botoșăneanul
Mar 26, 2025
Primăria a refuzat două clădiri istorice din cauza ofertelor „nesimțite” – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 26, 2025
Un director de la o instituție a Primăriei a primit undă verde să-și păstreze „scaunul” – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 26, 2025
Trebuie evacuați din locuințele statului cetățenii cu mai mult de trei amenzi pentru tulburarea liniștii și ordinii publice?
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile