Șeful educației botoșănene a anunțat CÂTE clase de învățământ simultan vor fi în noul an școlar 

Reducerea semnificativă a învățământului simultan în județul Botoșani, în anul școlar 2025 – 2026 este un pas important către echitate și calitate în educație, susține inspectorul școlar general. 

 

 

În anul școlar viitor, rețeaua școlară a județului Botoșani va cunoaște un progres semnificativ prin reducerea considerabilă a numărului de clase în care se desfășoară învățământ simultan, de la 235 clase cu 3.397 de elevi, în anul școlar 2024-2025, la 123 clase și 1.797 de elevi în 2025-2026. 

 

Scăderea numărului de elevi care învață în regim simultan reprezintă o etapă esențială în direcția consolidării educației de calitate, astfel încât să fie asigurate condiții mai echilibrate și echitabile de învățare pentru fiecare elev, indiferent de mediul în care învață. 

 

„Această reușită este rezultatul unei colaborări susținute și eficiente a Inspectoratului Școlar Județean Botoșani cu directorii unităților de învățământ și cu autoritățile locale, cărora le mulțumesc pe această cale”, a transmis Bogdan Suruciuc pe rețelele de socializare

 

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare