Senatorul designer de la Botoșani – SECRETUL ținutelor uneia dintre cele mai elegante femei din politica botoșăneană - GALERIE FOTO

Este una dintre cele mai active femei din politica botoșăneană, care se face plăcută ochiului, oriunde s-ar duce. Ținutele extraordinar de frumoase pe care le poartă atât la întâlnirile în cadrul partidului pe care îl reprezintă, cât și în Parlament au fiecare câte un secret aparte, câte o amprentă personală, o amintire.

 

Senatorul Partidului Social Democrat Botoșani (PSD), Doina Federovici, căci despre ea vorbim, poate concura cu ușuriță, cu femeile politiciene din București, la categoria ”bine îmbrăcate”. Social-democrata nu numai că se implică în tot felul de activități fie că vorbim de politică sau nu, dar are grijă și de imaginea ei pentru a face o impresie plăcură oriunde ar merge. După cum există o vorbă în popor și anume că ”haina îl reprezintă pe om”, această sintagmă i se potrivește mănușă Doinei, căci pe ea chiar o reprezintă hainele pe care le poartă, mai ales că fiecare dintre ele îi poartă amprenta. De ce spunem asta? Simplu. Senatorul PSD a declarat că își creează singură modelele tuturor ținutele pe care le are în garderobă, iar o prietenă i le confecționează.


De asemenea, parlamentara ne-a mai spus că o dată la două luni și ceva încercă să vină cu un element de noutate în garderoba ei diversificată. Chiar dacă majoritatea vestimentațiilor elegante sunt făcute la comandă, Doina Federovici a declarat că are și piese de îmbrăcăminte pe care le-a cumpărat din magazin.


(Ș.V.)

[[galerie-foto]]

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:42473:Elevii olimpici ai Botoșaniului premiați de Doina Federovici: Vor face o vizită la Bruxelles, la Parlamentul European ]]

 

Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare