Șoferița beată cu 148 km/h care a ucis patru muncitori a dat vina pe victime pentru a scăpa de pedeapsă
Șoferița ucigașă din Păcurari și-a înfruntat pentru ultima oară victimele în fața Curții de Apel. Magistrații acestei instanțe au avut de analizat apelurile declarate de Adina Ghervase și de rudele muncitorilor Citadin SA pe care aceasta i-a ucis în noaptea de 16/17 iunie 2022.
De o parte, Ghervase a cerut reîncadrarea juridică a faptelor sale, cu reducerea semnificativă a pedepsei, invocând existența unei culpe a muncitorilor. De cealaltă, familiile victimelor au cerut pronunțarea unei pedepse mai aspre, mergând până la condamnarea șoferiței la închisoarea pe viață, afirmând că cinci ani de închisoare pentru fiecare victimă ar fi prea puțin.
La începutul acestui an, magistrații Tribunalului au condamnat-o pe Adina Ghervase la 20 de ani de închisoare pentru patru fapte de omor calificat, 9 ani de închisoare pentru trei tentative la omor calificat și la trei ani de închisoare pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, rezultând o pedeapsă finală de 24 de ani de închisoare. Faptele pentru care a fost judecată femeia au fost comise în noaptea de 16/17 iunie 2022. Aflată la volanul unui autoturismul Alfa Romeo și având o alcoolemie de 1,13‰ în sânge, ea a intrat în curba de la AMRS cu o viteză de 148 km/h, scrie ziaruldeiasi.ro
Viteza, dublă față de cea până la care un șofer putea aborda curba în siguranță, a făcut-o să piardă controlul asupra mașinii. Aceasta a lovit zidul unui imobil, din care a ricoșat într-un grup de 7 muncitori ai Citadin SA, care lucrau la îndreptarea unei guri de canal. Patru dintre aceștia și-au pierdut viața, alți doi au fost grav răniți, iar unul a scăpat cu răni relativ ușoare. Cei patru decedați nu au avut practic nicio șansă de a scăpa cu viață, în pofida intervenției rapide a echipajelor SMURD. Unul suferise o ruptură de aortă, iar trunchiul cerebral fusese secționat. Un altul suferise o fractură de bază de craniu. Al treilea, rupturi ale pericardului, splinei, ficatului și rinichilor, ca și arsuri de gradele II-IV pe mai mult de 50% din suprafața corpului, peste el vărsându-se un recipient cu smoală topită. Al patrulea muncitor suferise și el o transsecțiune a trunchiului cerebral.
În apelul adresat instanței de control judiciar, Ghervase nu a contestat pedeapsa aplicată pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Ea a cerut însă schimbarea încadrării juridice a celorlalte fapte, în ucidere din culpă, respectiv vătămare corporală din culpă. Miza era, evident, reducerea pedepsei. Dacă schimbările cerute erau acceptate, chiar aplicându-se pedepsele maxime, condamnarea finală ar fi scăzut de la 24 de ani de închisoare la mai puțin de 10 ani de detenție. Avocatul său a construit apărarea din apel pe contestarea formei de vinovăție stabilită de procurori și acceptată de judecători în primă instanță.
În aprecierea avocatului, faptele nu ar fi fost comise cu intenție indirectă, ci prin culpă cu prevedere. Juridic, diferența este majoră, iar tratamentul aplicat de judecători, net diferențiat. În cazul culpei cu prevedere, se constată că autorul faptei și-a luat măsuri de prevenție, astfel încât comportamentul său să nu aibă consecințe grave. Acestea sunt determinate de alte circumstanțe, care nu se află sub controlul său. În cazul intenției indirecte, autorul se bazează doar pe noroc, acceptând un deznodământ tragic. Este cea mai gravă formă de vinovăție, după intenția directă, în care autorul urmărește conștient rezultatul faptei sale.
Pentru a arăta că nu fusese vorba de o intenție, fie și indirectă, de a ucide, apărătorul Adinei Ghervase a invocat o parte din circumstanțele faptei. Șoferița își condusese mașina la o oră târzie, cu trafic redus, pe un sector de drum pe care îl cunoștea foarte bine. Exceptând alcoolul și viteza excesivă, ea nu încălcase în noaptea respectivă nicio altă normă rutieră. Când îi văzuse pe muncitori, ar fi încercat să frâneze și a virat la dreapta, dar timpul fusese prea scurt. Reacționase, dar o făcuse târziu, aceasta însă din cauza faptului că lucrarea nu era semnalizată corespunzător. O parte a culpei revenea astfel muncitorilor, care ar fi fost neglijenți în semnalizarea lucrării. „Nu doar inculpata este răspunzătoare pentru accidentul produs, ci culpa sa se regăsește în concurs cu culpa persoanelor fizice și juridice răspunzătoare în mod direct de semnalizarea corespunzătoare a lucrării”, era concluzia apelului.
Din cele 32 de rude ale victimelor care s-au constituit părți civile, un număr de 25 au făcut și ele apel împotriva primei sentințe. Acestea au cerut aplicarea unei pedepse încă mai aspre, mergând până la închisoarea pe viață, dar și majorarea daunelor civile stabilite în primă instanță. Apelanții au invocat atitudinea de sfidare, indiferență și nerecunoaștere a faptelor adoptată de inculpată, numărul mare al victimelor, ca și impactul deosebit pe care îl avusese tragedia asupra familiilor victimelor. Fiul unuia dintre muncitorii decedați se afla în pragul examenului de bacalaureat. Tatăl altuia decedase în cursul procesului, starea sa de sănătate agravându-se după accident.
Interpretarea dată circumstanțelor faptei de avocatul apărării a fost respinsă ferm de magistrații Curții de Apel. La o viteză de 148 km/h, despre ce „prevedere” ar fi putut fi vorba?
„Indiferent de experiența ca șofer și de calitățile autovehiculului, raportat la viteza cu care rula autoturismul condus de inculpată și distanța de frânare pe care o astfel de viteză o implică, nu exista nicio împrejurare obiectivă care să permită oricărui conducător auto să aprecieze că poate evita un accident de circulație cu victime omenești. Așadar, într-o astfel de situație, un șofer se bazează strict pe hazard, ceea ce exclude ipoteza culpei și determină reținerea intenției indirecte ca formă de vinovăție”, au arătat judecătorii.
Ora târzie nu însemna doar un trafic mai lejer, ci și o stare de oboseală a șoferiței care accentua riscul, cu atât mai mult cu cât Ghervase era băută. Manevrele pe care le-ar fi încercat șoferița pentru a evita accidentul erau pure fantezii. Din probele aflate la dosar nu rezulta nici măcar că Ghervase ar fi încercat să frâneze. Iar după ce pierduse controlul asupra vehiculului, nici nu se mai punea problema vreunei dirijări a traiectoriei acesteia.
„Apărările inculpatei nu pot fi primite deoarece riscul creat prin conducerea cu o viteză de aproximativ trei ori mai mare decât limita maximă prevăzută de lege pentru acel sector de drum și sub influența băuturilor alcoolice nu putea fi acoperit prin împrejurările invocate”, au apreciat magistrații. Ținea aproape de miracol faptul că femeia traversase cu mașina 8 intersecții și 10 treceri de pietoni până să ajungă la locul accidentului fără a ucide și pe altcineva.
Judecătorii nu au găsit nicio vină muncitorilor. Șantierul, care consta într-o simplă ridicare de canal, era semnalizat cu patru conuri reflectorizante, toți muncitorii aveau veste, iluminatul public funcționa normal. Nu fusese montată și o barieră reflectorizantă, dar amplasamentul era suficient de vizibil încât 24 de mașini să fi trecut înaintea Adinei Ghervase pe acolo fără vreun incident. Iar la 148 km/h, semnalizarea nici nu mai conta. Tragedia era inevitabilă. Lipsa oricărui regret manifestat de șoferiță pentru moartea celor patru victime a fost încă un motiv pentru care magistrații Curții de Apel au decis respingerea apelului declarat de Ghervase.
Judecătorii nu au fost însă de acord nici cu solicitarea rudelor victimelor de înăsprire a pedepsei. Tocmai pentru că forma de vinovăție nu era cea mai gravă, nu se putea aplica totuși pedeapsa maximă. Magistrații instanței inferioare nu se orientaseră spre minimul de pedeapsă, ci apreciaseră nuanțat fiecare faptă, raportată la circumstanțele comiterii sale și la forma de vinovăție aferentă. Nu aplicase sec o normă de 5 ani pentru fiecare victimă, cum rezulta din simplul calcul.
Față de un maxim de 25 de ani de închisoare pentru omor calificat, Tribunalul aplicase 20 de ani. Curtea de Apel a acceptat doar majorarea daunelor morale plătite către două părți civile. Unuia dintre muncitorii grav răniți, care avusese nevoie de patru luni de îngrijiri medicale, rămăsese fără splină și ajunsese în situația de a trebui ajutat pentru desfășurarea unor activități curente, urmează să i se achite despăgubiri de 80.000 de euro, față de 60.000 de euro cât se stabilise în primă instanță. Fratele unuia dintre cei decedați va primi 100.000 euro, față de 75.000 euro inițial. Judecătorii au luat în calcul faptul că, persoană cu handicap fiind, rămăsese fără sprijinul obișnuit din partea fratelui său. Magistrații au acceptat și acordarea unor daune morale de câte 3.000 de euro celor doi nepoței ai unuia dintre muncitorii uciși. Decizia Curții de Apel este definitivă.
