Suflet de pompier: Familie cu zece copii şi cu casa făcută scrum ajutată de ofițerii ISU Botoşani - GALERIE FOTO

O lecție emoționantă din partea pompierilor botoșăneni care după ce au intervenit pentru stingerea unui incendiu, au revenit cu daruri la familia lovită de nenorocire.

 

Crăciunul, timpul destinat sărbătoririi în familie, devine uneori un vis neîmplinit pentru mulți.

 

În urmă cu o săptămână, casa unei familii formată din cinci persoane, printre care și trei copii, din localitatea Borzești, a fost cuprinsă de flăcări. Într-o clipă, s-au trezit sub cerul liber. De atunci, locuiesc împreună cu bunicii, zece suflete în două camere.

 

Salvatorii de la Stația Săveni, care au intervenit pentru a stinge incendiul, nu au uitat de necazul acestor oameni.

 

Ei au adus un strop de bucurie în sufletele acestor copii și a celorlalți membri ai familiei. Au umplut sacul Moșului cu daruri și necesități esențiale pentru această familie lovita de nenorocire, dar și cu surprize care vor lumina fețele celor trei copii: micuțul Abel, Emanuel și Rebeca.

 

(Sursă foto: Facebook)

 

 

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

JOI: Zi de doliu național stabilită de Guvern

Redacția Botoșăneanul

Aug 06, 2025

Declarația zilei 6 august 2025

Andreea Coțovanu

Aug 06, 2025

Poza zilei 6 august 2025 

Gabriela Erdic

Aug 06, 2025