Tânăr ieșit la plimbare încătușat de polițiști 

Acesta va sta după gratii peste un an. 

 

 

Un tânăr în vârstă de 22 de ani din comuna Siminicea a fost identificat și reținut marți, 18 iunie 2025, de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Salcea, după ce pe numele acestuia fusese emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

 

El fusese condamnat definitiv la o pedeapsă de un an, două luni și 20 de zile de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Fapta a fost comisă la data de 5 aprilie 2024, scrie glasulsucevei.ro 

 

Tânărul a fost identificat pe raza comunei Dumbrăveni.

 

 

După localizare, polițiștii au constituit o echipă operativă care l-a preluat pe condamnat și l-a escortat în siguranță către Penitenciarul Botoșani. Procedura s-a încheiat în jurul orei 17:30, când a fost încarcerat pentru a-și executa pedeapsa privativă de libertate.

 

Acțiunea s-a desfășurat fără incidente, în conformitate cu prevederile Codului Penal și ale Codului de Procedură Penală. Tânărul urmează să rămână în custodia Administrației Naționale a Penitenciarelor până la ispășirea integrală a pedepsei.

 

 

Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare