Dorin Tudoran despre exil, trecut și identitate: un interviu în două părți
O viață trăită între victorie și suferință
Dorin Tudoran, poet, eseist, publicist și disident politic român, a oferit un interviu amplu în cadrul seriei realizate de Adevărul în parteneriat cu platforma media „România de la zero”. Deși se află departe de România, în Washington, exilul nu-i diminuează capacitatea de a citi și interpreta realitățile țării pe care a părăsit-o la mijlocul anilor 1980.
În dialogul purtat cu jurnalistul Vlad Stoicescu, Tudoran afirmă: „Uneori, când sting lumina și pun capul pe pernă, mă simt un învingător, pentru ca dimineața, când ies din pat, să mă simt o victimă.” El subliniază complexitatea trăirii între sentimentul victoriei și cel al victimelor personale, unde fiecare ipostază coexistă.
Exilul și relația cu România pierdută
Reflecții asupra pierderii „țării”
Disidentul discută despre tensiunea continuă resimțită în legătură cu România: „Pierderea țării continuă să-ți apară, din când în când, ca un ciorchine de întrebări necruțătoare.” El evită termenul de dramă, dar recunoaște dificultatea de a gestiona această despărțire fiindu-i dificil să vadă această situație decât printr-o prismă personală și variabilă.
Regretul plecării și reîntoarcerea
Întrebat dacă regretă că a părăsit România, Tudoran admite existența unui astfel de gând, dar îl leagă de o decizie fermă de a nu reveni definitiv. El precizează: „Între a regreta că ți-ai pierdut țara și decizia de a te reîntoarce există un drum foarte complicat.” Această alegere este influențată de teama că reîntoarcerea s-ar solda cu o pierdere definitivă a ceea ce considera cândva drept „țară”.
Comunismul și moștenirea sa în România de azi
Critica consensului despre comunism
Dorin Tudoran pune sub semnul întrebării consensul larg răspândit conform căruia comunismul este responsabil principal pentru problemele actuale ale României. El descrie această percepție ca fiind „un consens venit din lene, din teama de a scruta atent în măruntaiele naționale,” adăugând că răul produs de comunism se manifestă ca o realitate adânc ascunsă, „din care ni se par inedite” diverse personaje și situații.
Istoria și „readucerea aminte”
Tudoran subliniază importanța lecturii clasicilor și a tradiției pentru a înțelege continuitatea unor „personaje și situații aiuritoare” din trecut până în prezent. El menționează că existența unor „păsări «fenix»” ce ar fi fost mai bine să rămână dispărute reflectă dificultățile societale ale României.
Solidaritatea și frica în timpul dictaturii
În ceea ce privește solidaritatea în perioada dictaturii, Tudoran declară: „Frica este mai contagioasă decât curajul.” Cultura solidarității a fost limitată, iar gesturi precum scrisoarea de susținere a Doinei Cornea pentru el au fost excepții remarcabile.
Publicistul atrage atenția asupra dificultății de a face față agresiunii și „gândirii mitocane” în climatul postdictatorial și subliniază că tăcerea majorității opozanților dinainte de 1989 a fost o formă de rezistență prin cultură.
Dosarul de Securitate și percepţia publică
Tudoran s-a confruntat cu incomprehensiunea publică legată de dosarul său de urmărire informativă, publicat în 2010, și cu insinuări privind posibila sa colaborare cu Securitatea. El afirmă că a consultat dosarul nu pentru a-și confirma inocența, ci pentru a oferi răspunsuri celor care aveau dubii.
Despre înțelegerea poporului român
În final, el recunoaște că nu înțelege pe deplin poporul român: „Eu îmi asum lașitatea de a mărturisi că nu înțeleg poporul român.” Această poziție este legată de constantă confruntare cu realități sociale care adesea îl deprimă, deși face parte din acest popor.
Interviul îl prezintă pe Dorin Tudoran ca pe o voce reflexivă și critică asupra istoriei României recente, a exilului și a identității individuale și colective, fără a formula judecăți de valoare asupra evenimentelor discutate.
Citeste articol integral
Sursa & Foto Credit- „www.gazetadambovitei.ro”
