Un african de la Botoșani: Orașul este foarte mic și nu ai atâtea posibilități

Străinii de la FC Botoșani continuă să fie surprinși de orașul unde au fost transferați. După ce Martinus a declarat că obiceiurile românilor de sărbători i se par cel puțin ciudate, și Michael Ngadeu vine cu propria „declarație de dragoste” pentru orașul eminescian.

 

Potrivit Look TV, străinii din trupa lui Leo Grozavu au recunoscut că nu au fost impresionaţi de oraş, dar şi-au stabilit un obiectiv îndrăzneţ pentru 2015.
„Când am ajuns aici am fost dezamăgit, deoarece oraşul este foarte mic şi nu ai atâtea posibilităţi, dar mai apoi am început să mă simt tot mai bine la Botoşani. M-am adaptat repede, iar colegii mi-au devenit prieteni”, a declarat Michael Ngadeu, în exclusivitate pentru Look TV.
Moldovenii îşi pun mari speranţe în perioada de pregătire, dar şi în returul Ligii I. „După prima jumătate a campionatului am ajuns să ne cunoaştem foarte bine şi în retur sper să fie din ce în ce mai bine. Perioada de cantonament ne va ajuta şi mai mult să creştem”, a declarat și Quenten Martinus.
Cei doi au mărturisit la unison că au o singură dorinţă de la noul an. FC Botoşani nu este departe de cupele europene, iar misiunea nu pare imposibilă în viziunea lui Ngadeu.„Chiar dacă este dificil, nu este şi imposibil. Ar fi o şansă extraordinară pentru noi, ar însemna să scriem o pagină de istorie pentru acest club. Dacă suntem serioşi şi dacă muncim aşa cum trebuie, se poate. De ce nu?”, a mai spus jucătorul camerunez.
CITEȘTE:
 GSP: Un jucător de la FC Botoșani dezgustat de pomana porcului

Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare