Un tânăr din Botoșani este de negăsit după ce și-a schimbat locul de muncă

Un tânăr din Botoșani a dispărut după ce a plecat din Germania spre Croația. Familia nu mai are nicio veste despre el.

 

Un tânăr din județul Botoșani este dat dispărut după ce a plecat din Germania, unde muncea, spre Croația. Este vorba despre Hrițcu Dumitru Alexandru, în vârstă de 23 de ani, domiciliat în localitatea Popeni, comuna Durnești, județul Botoșani.

 

Potrivit informațiilor oferite de familie, acesta a plecat în data de 25 aprilie 2025 la muncă în Germania. Ulterior, pe 25 mai 2025, a anunțat că dorește să își schimbe locul de muncă și intenționează să se deplaseze în Croația. De atunci, rudele nu au mai reușit să ia legătura cu el, iar orice încercare de contact a eșuat.

 

Tânărul are aproximativ 1,80 metri înălțime, 80 de kilograme, părul negru și ochii căprui. Dispariția a fost semnalată autorităților, iar familia face apel la oricine are informații despre Hrițcu Dumitru Alexandru să anunțe imediat cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.

 

Orice detaliu poate fi esențial pentru a-l găsi.

 

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare