
Claudia Sheinbaum Pardo, președinta Mexicului, în timpul unei conferințe de informare la Palatul Național, 3 martie 2025, în Mexico City, Mexic.
FOTO: Luis Barron / Zuma Press / Profimedia
Un bărbat a fost arestat și este acuzat că a pipăit-o și a încercat să o sărute pe președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, în timp ce liderul își saluta susținătorii în capitala țării, relatează AFP.
Incidentul a avut loc marți, în timp ce Sheinbaum mergea la un eveniment în apropierea palatului prezidențial, strângând mâini și făcându-și poze cu oamenii pe parcurs, potrivit imaginilor de pe rețelele sociale.
Bărbatul s-a apropiat de Sheinbaum, i-a pus brațul pe după umăr, iar cu cealaltă mână i-a atins șoldul și pieptul, încercând totodată să o sărute pe gât.
Un membru din echipa de securitate a președintei l-a tras deoparte pe bărbatul respectiv, care părea să fie sub influența drogurilor sau a alcoolului.
În ciuda comportamentului său, Sheinbaum l-a tratat politicos și a acceptat să facă o fotografie cu el, iar apoi l-a bătut pe spate.
Incredible!! A man groped Mexican President Claudia Sheinbaum in public.
More incredible was the weak response from her security. #Mexico #ClaudiaSheinbaum pic.twitter.com/nALFuB59Uf
— important clips (@importantclips) November 5, 2025
Autoritățile au anunțat ulterior că bărbatul a fost arestat.
Șefa Ministerului Femeilor din Mexic, o instituție creată de Sheinbaum, a comentat incidentul.
„Condamnăm actul pe care l-a trăit președinta noastră astăzi”, a declarat Citlali Hernandez într-o postare pe platforma X.
Evenimentul scoate în evidență o problemă latentă în Mexic, unde aproximativ 70% dintre fetele și femeile cu vârste de minim 15 ani se confruntă cu un incident de hărțuire sexuală în viața lor, arată datele Programului ONU pentru egalitatea de gen.