Compania Wizz Air anunță extinderea programului de zboruri de pe Aeroportul Internațional Iași.
Începând cu sfârșitul lunii iulie, pasagerii vor beneficia de mai multe opțiuni de călătorie către patru orașe europene foarte căutate.
Concret, vor fi operate zboruri suplimentare către Billund (Danemarca) – cu o nouă cursă duminica, și către Basel (Elveția) – cu un nou zbor în ziua de joi.
În același timp, Wizz Air mărește frecvența zborurilor către două destinații din Italia: Veneția Treviso (cu trei curse suplimentare) și Milano Bergamo (cu două curse în plus).
Noile zboruri sunt deja disponibile pentru rezervare pe platformele companie, potrivit ziaruldeiași.ro