10% dintre directorii de școli rămân fără funcții, se desființează o mulțime de unități de învățământ  

Peste 900 de directori de școală, alături de contabilii, administratorii de patrimoniu și secretarele din acele școli, urmează să-și piardă posturile de conducere/administrative în urma comasării unităților de învățământ prevăzute de legea fiscal-bugetară promovată de Guvernul Bolojan.

 

 

Minim 500 de elevi pentru ca o școală să aibă personalitate juridică

 


Ministrul Daniel David a declarat sâmbătă la Digi 24 că aceasta este estimarea pe care o are ca impact la măsura din proiectul de lege prin care crește pragul de elevi necesar pentru ca o unitate școlară să aibă personalitate juridică, de la 300 la 500 de copii.
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a confirmat că această decizie este una deliberată, parte dintr-o strategie de „reorganizare și eficientizare” a sistemului, care suferă – în viziunea sa – de o fragmentare excesivă.


Daniel David, ministrul Educației și Cercetării

„Haideți să vă mai spun că legat de normă mai avem, de exemplu, situația în care încercăm să creștem numărul de copii pentru o unitate școlară, ca să aibă personalitate juridică, de la 300 la 500. Sistemul nostru este foarte fragmentat de multe ori, avem foarte multe unități școlare mici și, atunci, dacă facem acest lucru, spre exemplu, mai eliberăm în jur de 900 de poziții de directori. Ei nu rămân pe drumuri, că ei sunt profesori practic și se întorc la predare, dar reușim să concentrăm zonele astea educaționale, ca sistemul să nu fie foarte fragmentat”.

 

 

S-a schimbat... modificarea

 


Modificarea vine la mai puțin de un an de la intrarea în vigoare a noii Legi a educației (Legea 198/2023), care menționa „descentralizarea” și „autonomia unităților de învățământ” ca principii de bază. Acum, potrivit edupedu.ro, în numele economiei și al eficienței, autoritățile propun consolidarea școlilor sub un număr mai mic de conduceri și entități administrative.


Pentru că doar o școală cu personalitate juridică are director, contabil, secretariat, administrator de patrimoniu, procesul din legea Bolojan va presupune desființarea personalității juridice pentru sute de școli care au mai puțin de 500 de elevi – în special din rural – care vor deveni structuri arondate altor școli, unele chiar din alte localități.


Proiectul de lege fiscal-bugetară al Guvernului, supranumit informal „legea Bolojan”, propune modificarea Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, în sensul ridicării pragului minim necesar pentru ca o unitate de învățământ să aibă personalitate juridică.

 

Școlile rușinii de la Botoșani, au WC-urile tot în curte  – LISTA
 

 

 

 

Ce prevede exact proiectul de lege

 

 

Concret, articolul LIII din Legea Bolojan modifică articolul 16, alineatul (1) din Legea 198/2023 astfel:

 

„Unitățile de învățământ de stat au personalitate juridică, dacă se organizează și funcționează, după caz, astfel:

 

a) cu minimum 500 de elevi;

b) cu minimum 500 de elevi, preșcolari și/sau antepreșcolari;

c) cu minimum 250 de preșcolari și/sau antepreșcolari;

d) cu minimum 200 de antepreșcolari;

e) cu minimum 300 de elevi, în cazul unităților de învățământ postliceal;

f) cu minimum 50 de elevi sau minimum 50 de elevi și/sau preșcolari, în cazul unităților de învățământ special.”

 

Comparativ cu forma în vigoare anterior, care impunea un prag de 300 de elevi, noile cerințe vor desființa personalitatea juridică pentru sute de școli care nu ating noile limite. Din estimarea ministrului Daniel David, ar fi vorba de 900 de școli.

 

 

Creștere numărul de ore și la directorii rămași în funcție 

 


În România sunt circa 9.000 de directori și directori adjuncți de școli publice, licee și grădinițe, iar măsura din legea Bolojan concediază din funcții circa 10% dintre aceștia.


Directorii rămași în funcții, la școlile care vor avea mai mulți elevi veniți din comasări și din creșterea numărului per clasă, vor avea normă de predare de 14 ore pe săptămână, față de 6 ore în prezent și nu mai au dreptul la ore în regim „plata cu ora”. Automat, dacă directorii se întorc la predare, profesorii care suplineau catedra directorilor nu vor mai avea orele respective.

 

Proteste de amploare și în Educație: Este foarte probabil în 8 septembrie deschiderea anului școlar să fie în stradă
 

 

 

Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare