More

    Dr. Maria Miron, „Doamna cu coasa” de la Spitalul Pantelimon, acuzată de patru infracțiuni de omor

    Parchetul de pe lângă Tribunalul București cheamă medicii implicați în dosarul Spitalului Pantelimon pentru schimbarea calității în dosar și extinderea urmăririi penale

    Ancheta de la Spitalul Pantelimon a continuat

    Ancheta privind situația de la Spitalul Sfântul Pantelimon a început în aprilie 2024, ca urmare a acuzațiilor aduse de o asistentă medicală. Aceasta susținea că, în perioada 4-7 aprilie, un număr de 20 de pacienți internați la Secția de Terapie Intensivă (ATI) au decedat din cauza administrării incorecte a noradrenalinei. Ulterior, spitalul a comunicat oficial că în intervalul respectiv au murit 17 pacienți.

    Atât Corpul de Control al Ministerului Sănătății, cât și o comisie internă a spitalului au realizat anchete separate, concluzionând că pacienții au fost tratați corect. În contextul evenimentelor, doctorițele Mirela Păiuș și Maria Miron, ultima cunoscută sub porecla „Doamna cu coasa”, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile la 8 august 2024. Aceasta măsură a fost însă revocată pe 21 august 2024, după o hotărâre a Curții de Apel București.

    Noradrenalina, în centrul anchetei de la Spitalul Pantelimon

    Cazul a fost declanșat de sesizări interne legate de un „număr neobișnuit de mare de decese” — 17 pacienți în patru zile la ATI. Principala acuzație se referea la scăderea intenționată a dozei de noradrenalină, un medicament esențial pentru menținerea tensiunii arteriale la pacienții critici. Această scădere ar fi avut scopul de a elibera paturile din secție.

    Procedurile judicare curente

    Potrivit surselor judiciare, în zilele ce urmează, toți medicii implicați în dosar vor fi citați la Parchetul de pe lângă Tribunalul București pentru a fi informați despre schimbarea statutului lor procesual și despre extinderile urmăririi penale.

    În prezent, ancheta este în desfășurare, iar autoritățile continuă să strângă probe și să desfășoare audieri în vederea clarificării tuturor aspectelor cazului.

    Citeste articol integral

    Sursa & Foto Credit- „www.libertatea.ro”

    Ultimele Stiri

    Articole asemanatoare