Este doliu în lumea literară românească.
Nicolae Turtureanu a fost internat duminică în spital, suferind de o boală gravă, dar a decedat marți.
Nicolae Turtureanu a fost, ani de zile, și colaborator al paginii de Opinii a Ziarului de Iași. Colegul său, scriitorul Grigore Ilisei, a scris pentru acesta, la despărțirea de cele lumești, câteva frumoase rânduri.
Un poet profund, un publicist dedicat și un muritor al cuvântului a încetat din viață astăzi, în incinta Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași. Nicolae Turtureanu, născut la 25 noiembrie 1941, în Iacobeni‑Dângeni (județul Botoșani), licențiat în Filologie la Universitatea „Al. I. Cuza” (promoția 1966), a debutat în 1962 în revista Iașul literar și a publicat primul volum de poezie în 1971, Punctul de sprijin (Editura Junimea), distins cu Premiul pentru debut al Festivalului Național de Poezie „George Bacovia” de la Bacău. De-a lungul carierei, a fost redactor la Radio Iași, la revistele „Cronica”, „Timpul” și a îndeplinit roluri importante la Muzeul Literaturii Române din Iași și la Revista Română.
Potrivit ziaruldeiasi.ro, Grigore Ilisei, coleg de promoție și prieten apropiat, a transmis un mesaj tulburător cu ocazia trecerii sale în neființă:
„ În dimineața zilei de 17 iunie 2025, într-un salon al Sipridoniei Iașilor s-a auzit gasul poetului Nicolae Turtureanu rostind cu ultimele puteri „ Îngăduiți-mi să respir”, titlul interzis de cenzura vremii, sub care ar fi trebuit să apară în 1971 cartea se de debut de la Editura Junimea, „Punctul de sprijin”, distinsă în acel an cu Premiul de poezie al Festivalului „George Bacovia” de la Bacău. A fost un poet parcă din regnul bacovian, biruind destin mașter printr-o poezie cu incantații de psalm arghezian și străfulgerări de umor subțire. Colegului de promoție la Filo, prietenului de o viață, prieteni de o viață și prin familiile noastre, nu i s-a mai îngăduit să mai respire la primele ore ale unei dimineți de marți, zi a ceasurilor rele. A plecat lăsându-ne întru desfătare un dar de preț, miresmele poeziei sale, a harului și deșteptăciunii. De scrie-va în ceruri, îl rog să nu ne uite și să ne trimită fapta sa poeticească ca să ne bucure ca întotdeauna. Veșnică să-i fie amintirea, pe care urmașul lui, Dragoș, finul nostru, al Ecaterinei și al lui Grigore Ilisei, și familia lui să-l pomenească, cinstindu-i labișiana „amintire frumoasă”.”
Dumnezeu să-l odihnească-n pace!
