Gruparea din Ploiești are probleme financiare serioase. Fostul atacant de la FC Botoșani, Chică-Roșă a fost deja prezentat oficial la Petrolul Ploiești.
La începutul anului, echipa de pe ”Ilie Oană” intrase în concordat preventiv pentru a putea reeșalona plățile scadente și a nu fi executată silit. Situația nu s-a ameliorat semnificativ.
Potrivit surselor Digi Sport, în vestiarul Petrolului există temeri legate de iminența insolvenței. Există informații că jucătorii au ajuns la trei luni în care nu și-au primit salariile.
Pentru a se intra în insolvență, va trebui să se întrerupă concordatul preventiv în care plățile nu erau înjumătățite, ci doar amânate.
Ploieștenilor le-a fost greu și în formula concordatului, astfel că pasul următor ar fi insolvența. Asta ar atrage pierderi financiare serioase pentru toți cei la care clubul are datorii. Petrolul a înregistrat anul trecut (2024) datorii de peste 6,3 milioane de euro.
Printr-un mesaj publicat pe pagina oficială de Facebook a echipei, Petrolul transmite că până în acest moment nu s-au demarat proceduri legate de intrarea în insolvență și asigură că plățile prevăzute în concordatul preventiv se mențin în ritmul aprobat de judecătorul sindic:
"ACS Petrolul 52 NU a demarat procedura de intrare in insolvență și NU intenționează să efectueze acest demers! ACS Petrolul 52 se află, așa cum se știe, în procedură de concordat preventiv, respectând, chiar cu anticipație până acum, plățile prevăzute în planul aprobat de către judecatorul sindic. Cu speranța că și această 'bombă' plecată, evident, 'pe surse' a fost dezamorsată, le mulțumim suporterilor noștri pentru încredere și le reînnoim îndemnul de a urmări canalele de comunicare ale clubului nostru pentru informațiile oficiale".
Atacantul care a revenit la fotbal după ce a vândut flori în Olanda a plecat de la FC Botoșani