Antrenor Pandurii: Am primit foarte ușor cele trei goluri

Cristian Pustai era supărat la finalul jocului disputat de echipa sa pe Stadionul Municipal în prima zi de Paști, FC Botoșani – Pandurii Tg. Jiu (3 – 2). Tehnicianul oaspeților a declarat că meciul a fost decisiv pentru ambele combatante din teren, pentru gruparea locală prin prisma retrogradării, pentru olteni pentru un loc cât mai fruntaș în clasament.

 

Cristian Pustai a mai apreciat și evoluția jucătorului său Deivydas Matulevicius care a ratat monumental chiar în situații de 1 – 1 cu portarul Vasile Curileac.
Am avut câteva situații bune prin Matulevicius, din păcate el nu este la potențialul lui maxim, ar trebui să existe răbdare cu acest jucător care revine după o lungă perioadă, după o accidentare grea, dar care este foarte important pentru echipă. Și ce-i mai grav am primit foarte ușor cele trei goluri din prima repriză, jucătorii au acuzat starea terenului dar era important  să ne acomodăm repede cu acest teren și să nu încercăm posesia scurtă care să zicem că ne reprezintă și să jucăm cu mingi mai lungi”, a declarat Cristian Pustai.
Antrenorul de la Pandurii a catalogat finalul de meci ca fiind ”o luptă surdă” și a ținut să felicite echipa gazdă care a demonstrat că este agresivă, însă în sensul bun al cuvântului și care și-a atins scopul în teren.
De asemenea, tehnicianul a mai spus că echipa sa a acuzat starea terenului din cauza ploilor care au tot căzut în ultima săptămână.
Ambele echipe au jucat pe acest teren dar noi ne găsim mereu scuze, până la urmă au câștigat cei care au avut o atitudine mai bună. Acesta e sportul, trebuie să fim tari, nu poți să câștigi tot timpul, bine e frumos când câștigi, dar trebuie să fim demni și în momentul în care pierdem”, a adăugat Cristian Pustai. (G.E.) 
CITEȘTE:
Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare