Oamenii din zona respectivă și-au reclamat vecinul care crește în curte aproape 30 de porci.
Iar hrana lor zilnică erau resturi de organe care proveneau de la un abator.
Comisarii botoșăneni s-au deplasat de urgență la casa din municipiu.
În vederea soluționării unei sesizări, o echipă de comisari din cadrul Garda de Mediu Botoșani a constatat că pe un amplasament proprietate privată erau deținute și păstrate, direct pe sol, în afara spaţiilor autorizate, circa 400-500 kg deșeuri de la abatorizarea rumegătoarelor mici si mari, materii care nu se pretează consumului sau procesării, respectiv intestine, stomac, conținut stomacal.
Deseurile erau parțial acoperite cu o folie de polietilenă. Proprietarul deținea un număr de 29 suine, o parte dintre acestea intrau în contact direct cu masa de deșeuri identificată.
Pe amplasament au fost identificate și alte zone pe care anterior au fost depozitate deșeuri- materii care nu se pretează consumului sau procesării.
S-a impus măsură cu termen permanent: “Se interzice eliminarea, deţinerea, păstrarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate”.
Pentru neconformitățile constatate și consemnate în actul de control se va aplica sancțiune prevăzută de OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor în cuantum de 30.000 lei.
Acțiunea a fost desfășurată cu sprijinul jandarmilor botoșăneni.