În această dimineață, la fel ca la toate edițiile precedente ale Taberei Militare Airsoft Agafton, organizate de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Botoșani, în parteneriat cu Clubul Sportiv Airsoft Botoșani, cei peste 50 de participanți au avut parte de o trezire în spirit ,,cazon".
Și de această dată, jandarmii au fost cei care le-au dat deșteptarea și i-au condus rapid pe terenul de sport.
Cei prezenți au efectuat un program de înviorare sub coordonarea jandarmilor, după care activitatea a continuat cu o prezentare a istoriei, competențelor legale și misiunilor Jandarmeriei Române, a mijloacelor din dotare, dar și a modalităților de prevenire a faptelor antisociale și urmărilor legale ale săvârșirii unor fapte de acest gen.
Finalul a avut o notă mai dinamică, sens în care participanții au urmărit un exercițiu de intervenție ce a constat în extracția unui infractor aflat într-un autovehicul în mișcare, la care a participat și câinele de serviciu Ciha.
Activitatea s-a desfășurat la invitația Direcției Județene pentru Sport și Tineret Botoșani, jandarmii botoșăneni participând la toate edițiile taberei organizate până acum în cadrul Centrului de Agrement ,,Codrii de Aramă" Agafton.