Alexandru Albu (31 de ani) și-a găsit o nouă echipă, la câteva săptămâni după despărțirea cu scandal de FC Botoșani, echipă la care nici măcar nu a apucat să debuteze.
Albu, fotbalist care are și un meci la naționala României, în 2021, a semnat la începutul acestui an cu FC Botoșani, însă nu a jucat deloc pentru formația moldoveană. În a doua parte a sezonului trecut nu a avut drept de joc, după ce evoluase deja pentru două echipe - Al Hazem și Al Safa.
Mijlocașul ar fi trebuit să joace la FC Botoșani din startul acestui sezon, însă în cantonamentul din vară a avut o altercație cu coechipierul Andrei Miron în urma căreia s-a despărțit prematur de clubul din Moldova, potrivit sport.ro
La câteva săptămâni distanță, Alexandru Albu și-a găsit o nouă echipă, însă în Liga 2 - Chindia Târgoviște.
"Bine ai venit, Alexandru Albu!
Mijlocașul de 31 de ani, cu experiențe la cluburi precum Rapid, UTA, Botoșani și Chiajna, a semnat cu echipa noastră un contract valabil pe 2 ani, cu opțiune pe încă un an.
Îi dorim mult succes în tricoul roș-albastru!", a transmis Chindia Târgoviște.