Medicina militară - un vis devenit realitate pentru Simina, o tânără din Botoșani 

Printre tinerii care reușesc să reprezinte cu succes Colegiul Național Militar ,,Ștefan cel Mare" și să obțină rezultate demne de laudă se află și o tânără din Botoșani. 

 

Este vorba despre Simina Vacariu care a absolvit anul acesta și a fost admisă la Facultatea de Medicină Militară din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ,,George Emil Palade" din Târgu Mureș.

 

Fiică de profesori, Simina Vacariu a participat și la olimpiade naționale de unde a cules roade.

 

La faza națională a Olimpiadei de Științe Socio-Umane din 2023, la disciplina Sociologie a obținut mențiune. 

De asemenea, elev sergent Siminia Vacariu și-a arătat și în anul trecut dragostea față de disciplinele socio-umane, reușind performanța de a obține locul al II-lea faza județeană a olimpiadei de filosofie și calificare la etapa națională a competiției. 

 

Pasionată de științele socio-umane, Simina și-a valorificat potenţialul, reușind să înțeleagă legăturile dintre gândire și acțiune în diferite domenii, să își formeze o imagine asupra sinelui, a celor din jur și a societății, dar și să răspundă la întrebări legate de existență, cunoaștere, valori morale, limbaj sau rațiune.

 

Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare