Bărbat cu mandat de arestare, depistat la frontieră: Voia să intre în țară ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie română, căutat internațional pentru săvârşirea  infracțiunii de conducere a unui autoturism sub influența alcoolului.

 

În data de 14 iulie 2025, în jurul orei 12:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, pasager într-un autovehicul înmatriculat în Republica Moldova, un cetățean român, în vârstă de 35 de ani.

 

La controlul de frontieră, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului este emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare emis de autoritățile române, începând cu luna iulie a anului 2025, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

 

Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare