Botoșănean reținut după o bătaie pe terasa unui bar din municipiu

Un conflict izbucnit din senin pe terasa unui local din Botoșani s-a terminat cu o agresiune serioasă și o reținere. Un bărbat de 59 de ani a fost dus în arest după ce a lovit o persoană, provocându-i leziuni.

 

La data de 14 iulie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 59 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe. 

 

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, în aceeași zi, în jurul orei 16:30, în timp ce se afla pe terasa unui local public, pe fondul unui conflict spontan, ar fi lovit victima în zona gâtului, ceea ce a făcut-o să se dezechilibreze și să cadă peste un stand pentru umbrelă, aflat în apropiere, provocându-i leziuni fizice. 

       

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. 

 

Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare