Cât de mult cresc temperaturile în „luna lui Cuptor”: Prognoza pe patru săptămâni

Temperaturile vor fi mai mari decât de obicei în ”luna lui Cuptor”. 

 

Precipitații vor fi puține și vor fi condiții de secetă

 

 

Cea mai caldă perioadă va fi 4-7 iulie. Temperaturile vor ajunge până la pragul de 38 de grade, resimțite ca 40. Excepție vor fi zona de nord-est și la munte, unde vor fi 33-34 de grade, respectiv 25-29 de grade.

Din 10 iulie, se mai răcorește până la 29-32 de grade, în majoritatea regiunilor.

Sunt anunțate ploi în centrul țării în jurul datelor de 12, 16 și 23-24 iulie. Furtuni vor fi în intervalul 18-21 iulie, în centru și vest, potrivit alba24.ro

 

Vremea în săptămâna 30 iunie – 6 iulie

 

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României.

O abatere termică pozitivă mai accentuată va fi în regiunile sud-vestice.

Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi deficitar la nivelul întregii țări.

 

Vremea în săptămâna 7-13 iulie

 

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sudice.

Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile nordice și centrale, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

 

Vremea în săptămâna 14-20 iulie

 

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile, dar mai ales în cele sud-vestice.

 

Regimul pluviometric va fi ușor deficitar în regiunile nord-vestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

 

Vremea în săptămâna 21-28 iulie

 

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații se vor situa în general în jurul celor normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.

 

Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

ACUM: Procurorii au descins la Nova Apaserv 

Redacția Botoșăneanul

Jul 03, 2025