Un bărbat de 29 de ani este acuzat că a încercat să violeze o femeie de 35 de ani, profitând de starea ei de vulnerabilitate. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore și va fi prezentat judecătorilor cu propunere de arestare.
La data de 17 iulie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 29 de ani, din comuna Albești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la viol.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, la data de 2 iulie 2025, în timp ce se afla în municipiul Botoșani, profitând de starea de vulnerabilitate vădită a victimei, o femeie de 35 de ani, din comuna Mileanca, și prin folosirea violenței, ar fi încercat să întrețină cu aceasta un raport sexual. Victima s-a opus și a reușit să se îndepărteze de autor și să solicite ajutor.
Au fost efectuate activități specifice care au condus la identificarea autorului, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.