Poarta botoșănenilor a fost apărată sezonul trecut dar și în prima etapă a celui actual de grecul Anestis.
După o greșeală a portarului soldată cu gol în poarta botoșăneană, staff-ul tehnic a decis introducerea lui Luka Kukic care s-a recuperat între timp.
Evoluția celor doi portari a fost și unul dintre subiectele dezbătute la conferința de presă organizată de FC Botoșani înaintea partidei cu Unirea Slobozia de luni, 28 iulie 2025.
Leo Grozavu a vorbit la superlativ despre cei doi goalkeeperi antrenați de Alin Bordeanu.
Leo Grozavu, antrenor FC Botoșani.
„Nu i-am rotit, a început un nou campionat. Toată lumea are aceeași șansă. Ianis rămâne pentru noi un jucător foarte important, un băiat extraordinar, așa cum este și Luka la rândul lui. Pentru mine, contează foarte mult caracterul jucătorului, nu doar ce poate el ca profesionist.”
De altfel, Luka Kukic a fost prezent la conferința de presă și a primit doar cuvinte de laudă din partea lui Leo Grozavu.
Leo Grozavu, antrenor FC Botoșani.
„Luka a demonstrat pe parcursul campionatului, de când sunt eu aici, că este un băiat de mare caracter, l-a susținut pe Ianis în orice moment. Eu văd lucrurile astea și pentru mine contează. S-a pregătit, este un profesionist desăvârșit. În momentul de față cred că este într-o formă foarte bună și pentru mine este important ca echipa să fie cea care câștigă, nu individul. Dacă fiecare jucător va înțelege lucrul acesta, va fi extraordinar pentru lotul nostru.”
Tehnicianul de la FC Botoșani a fost întrebat dacă va fi greu de gestionat această concurență între cei doi portari, iar Leo Grozavu a ținut să aducă câteva clarificări.
Și anume faptul că are încredere absolută în antrenorul cu portarii, Alin Bordeanu, care decide cine intră în poartă la fiecare meci.
Leo Grozavu, antrenor FC Botoșani.
„În primul rând, aș vrea să atrag atenția tuturor celor care poate nu știu că eu de fiecare dată pe unde am lucrat am dat mare încredere antrenorului cu portarii pentru că el e zi de zi cu ei, îi pregătește în fiecare zi, le vede fiecare reacție în teren și în afara lui și atunci vă dați seama că este foarte important ce îmi transmite mie Alin. Eu de fiecare dată am mers pe mâna lui. Dacă vreodată voi vedea ceva ce este în discordanță de ceea ce spune el, desigur, vom comunica împreună și vom alege cea mai bună soluție. Dar până în momentul de față nu pot decât să spun că merg pe mâna lui Alin. Alin este cel care decide cine intră în poartă, dar răspunzător pentru rezultat sunt eu.”
Meciul FC Botoșani – Unirea Slobozia va avea loc luni, 28 iulie 2025, de la ora 19:00.