În cadrul unei conferințe de presă, antrenorul de la FC Botoșani a prefațat partida cu Unirea Slobozia de luni, 28 iulie 2025.
Leo Grozavu a avut numai cuvinte de laudă la adresa adversarului, dar în același timp a dat asigurări că Botoșaniul va lupta pentru victorie.
Leo Grozavu, antrenor FC Botoșani.
„Cu astfel de gânduri am început, să câștigăm cât mai multe jocuri. Nu am reușit să o facem în momentul de față, nu are rost să mai reluăm, am întâlnit echipe puternice, așa cum toate echipele campionatului primei ligi sunt. Ce a fost, a fost, urmează un alt joc. Întâlnim, din punctul meu de vedere, un adversar dificil, o echipă care a demonstrat în acest început de campionat că este o nucă tare pentru oricine. Dar și noi, la rândul nostru, avem datoria să facem tot ce e omenește posibil pentru a ne apropia victoria”
Având în vedere că meciul se va desfășura pe Stadionul Municipal, tehnicianul a făcut și un apel către suporteri să fie aproape de echipă.
Leo Grozavu, antrenor FC Botoșani.
„Ne dorim ca de fiecare dată suporterii să fie alături de echipă, am spus-o și în alte rânduri. Mi-aș dori un stadion plin, un public cald, aproape de echipă, indiferent ce se întâmplă pe teren și v-am spus de fiecare dată pretenția mea este să dăm totul pe teren.”
„Suntem pregătiți să întâmpinăm orice adversar și va trebui să dăm totul pe teren pentru a ne apropia victoria”, a mai transmis Leo Grozavu, antrenor FC Botoșani.
Meciul FC Botoșani – Unirea Slobozia va avea loc luni, 28 iulie 2025, de la ora 19:00.
Revenim și cu alte declarații ale antrenorului date la conferință.
FC Botoșani a transferat un fundaș central spaniol