O biserică istorică din municipiul Botoșani cu hramul „Sfântul Nicolae” va  fi în sărbătoare – PROGRAMUL slujbelor

În data de 6 decembrie, creștinii ortodocși îl cinstesc pe Sfânta Ierarh Nicolae, mare făcător de minuni.

 

O biserică din municipiu își serbează hramul

 

Sfântul Nicolae  este cel mai cunoscut și mai iubit sfânt al Bisericii Ortodoxe. Născut în anul 280, în localitatea Patara Lichiei, și trecut la cele veșnice în anul 345, în localitatea Mira (astăzi Kocademre, Turcia), acest sfânt ierarh s-a făcut pe sine chip al smereniei și al sărăciei, slujind lui Dumnezeu și semenilor săi, nu numai până în ultimul ceas al vieții sale, ci și până astăzi.

 

Sfântul Ierarh Nicolae este cunoscut drept ocrotitor al celor acuzați pe nedrept, al comercianților și al călătorilor, al fetelor nemăritate și al mireselor și, în mod special, al copiilor mici, scrie timpulcredintei.ro.

 

Biserica „Sfântul Nicolae” din municipiul Botoșani, situată pe strada Pușkin, la intersecția cu strada Petru Rareș, își serbează hramul.

 

Programul slujbelor

 

Joi, 5 decembrie

Ora 17:00 – Vecernia Mare a hramului și Litia cu sobor de preoți

 

Vineri, 6 decembrie

Ora 7:30 – Utrenia

Ora 8:30 – Slujba Acatistului

Ora 9:00 – Sfânta Liturghie

Ora 10:30 – Pomenirea ctitorilor bisericii

 

Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare