(P) Noile blocuri de pe Unirii, cu spaţiile comerciale şi de birouri, iau avânt cu cofraje „made in Germania” – VIDEO & GALERIE FOTO

Construcţia ansamblului rezidenţial Smarald Unirii ia avânt. Vremea caldă din septembrie a determinat constructorul, SC Cons-Expertiză-Pro SRL, să accelereze lucrările.

 

Astfel, la intrarea în ultima decadă a lunii, la primul bloc, A, s-a trecut deja de parcarea subterană şi se intervine la parter.


Pentru a se asigura toate spaţiile necesare pentru automobile, parcarea subterană din scara menţionată, scară care se va alinia celorlalte de pe Pietonalul Unirii, va ocupa o suprafaţă mai mare decât imobilul propriu-zis, care însă nu va fi vizibilă din exterior.


Acelaşi lucru va fi valabil şi pentru celelalte două imobile.


Scara A va avea spaţii comerciale la parter şi patru nivele, iar B şi C, parter şi şase etaje plus al şaptelea retras, cu menţiunea că aceasta din urmă va avea amenajate şi spaţii pentru birouri.


În paralel, s-a turnat fundaţia şi la cel de-al doilea bloc, aşezat perpendicular faţă de primul.


Accelerarea investiţiei a fost posibilă şi prin prisma folosirii exclusive a unor cofraje de beton marca „Peri” din Germania, dar şi prin mobilizarea zilnică a aproximativ 30 de muncitori.


Totul pentru ca scara A să fie terminată în septembrie 2019, scara B în august 2020, iar C-ul în noiembrie 2020, iar botoşănenii să se poată muta în noile blocuri.


133


locuri de parcare va avea complexul Smarald Unirii dezvoltat de compania „Bold Impex”, în condiţiile în care numărul de apartamente va fi de 90.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store
Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare