Pompierii au stabilit CAUZA incendiului de la școală - VIDEO

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani au stabilit care a fost cauza incendiului produs astăzi dimineață la școala din Cristești

 

Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind coș de fum neizolat termic față de materialele combustibile.

 

Pompierii reamintesc faptul că în sezonul rece multe dintre incendii se produc din cauza coșurilor de fum defecte, necurățate de funingine sau neprotejate termic față de materialele combustibile din structura acoperișului.

 

  • Verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.).
  • Curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare.
  • Tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn).
  • Îngroșați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului.
  • Păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.
  •  

De asemenea, pentru prevenirea intoxicațiilor cu fum se recomandă montarea detectoarelor de incendiu în locuințe, în vederea semnalizării din timp a utilizatorilor referitor la eventualele acumulări de fum și gaze toxice.

 

Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare