Investitorul este o persoană privată iar la acest moment se află la stadiul în care parcurge etapele birocratice, de obținere a avizelor.
Mai exact a depus documentația la Primăria Botoșani pentru eliberarea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru două blocuri care vor fi construite pe Aleea Ludovic Daus.
Acestea vor fi edificate pe un teren în suprafață de peste 2.000 de metri pătrați care este în prezent arabil.
Proiectul propus la Primărie vizează asigurarea condiţiilor de construibilitate în vederea edificarii a doua clădiri de locuinte colective cu mai mult de trei niveluri, cu regim de înălţime subsol tehnic – Parter - 3 Etaje.
Primul bloc va avea spații comerciale la parter și 18 apartamente distribuite pe trei nivele.
Al doilea bloc va fi compus din 16 apartamente distribuite pe 4 nivele.
Investitorul mai asigură minimum 34 de locuri de parcare pentru apartamente și 3 locuri de parcare pentru spațiile comerciale.