Grozavu vs Rednic, înfruntare la ceas de seară: Îi tratăm cu tot respectul, dar atât!

Nu contează insolvența financiară a echipei Petrolul Ploiești, adversara lui FC Botoșani de vineri seara. Nu va conta nici în meciul care se va disputa la ceas de seară, în nocturna, pe Stadionul Municipal Botoșani, prima partidă de altfel disputată pe teren propriu în returul de campionat.

 

O spune Leo Grozavu, antrenor principal al FC Botoșani, conștient de faptul că elevii săi vor înfrunta o echipă puternică, cu un antrenor asemenea.
”Ne dorim, mai rămâne de văzut dacă și putem. Întâlnim o echipă foarte bună, de pe locul 2, cu un lot valoros, o serie de jucători foarte valoroși în cadrul lotului, cu un antrenor foarte bun, mai mult ca sigur că ne va aștepta o partidă foarte dificilă. Sigur ca de fiecare dată, fotbalul se joacă pe teren și chiar dacă înainte de joc se fac tot felul de calcule, cine este favorit, la final, doar cei care demonstrează pe teren sunt învingători”, a declarat Leo Grozavu, antrenor principal FC Botoșani.
Tehnicianul de la Botoșani mai spune că Petrolul mizează și pe mulți jucători străini care pot face diferența în teren. ”Îi tratăm cu tot respectul, dar atât”, mai arată Leo Grozavu.
Un prim 11 bine gândit și inspirația ar putea fi asul din mânecă al botoșănenilor care să le arate suporterilor vineri seara că își merită locul în clasamentul ligii profesioniste de fotbal.
”FC Botoșani a demonstrat că indiferent de adversar încearcă să joace fotbal, încearcă să producă spectacol, atunci când reușim este foarte bine atunci când nu reușim, este mai rău. Vom încerca să jucăm fotbal pentru că nu cred că avem în lot jucători care doar să se apere sau speculeze doar anumite faze de joc, cum ar fi faza fixă. Cred că suntem o echipă care știm să atacăm, funcție de adversar de multe ori putem alteori mai puțin”, a mai spus Leo Grozavu.
FC Botoșani – Petrolul Ploiești se joacă vineri, 27 februarie 2015, de la 20:30, pe Stadionul Municipal. Până la acest moment echipa locală nu are jucători indisponibili.
(G.E.)
CITEȘTE:
 Leo Grozavu: Au fost jucători care azi nu erau intrați în campionat


Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare