Gheorghe Bălan din Botoșani a ajuns la venerabila vârstă de 100 de ani și a fost sărbătorit la Casa de Odihnă „Sfântul Nicolae”, acolo unde are parte de cele mai bune condiții de îngrijire.
Pe 5 august 2025, veteranul de război (rtg) Gheorghe Balan a fost sărbătorit la împlinirea a unui secol de viață. Casa de Odihnă „Sfântul Nicolae”, acolo unde pensionarul MApN este cazat de trei ani, i-a organizat ziua de naștere. A avut parte de o masă specială, de unde nu a lipsit tortul aniversar.
La evenimentul emoționant au participat familia vârstnicului, dar și reprezentanți de la Centrul Militar Județean.
Centrul Militar Județean i-a înmânat o diplomă aniversară în semn de aleasă prețuire pentru sacrificiul și curajul de care a dat dovadă în slujba patriei. Iar Casa de Odihnă „Sfântul Nicolae” a avut grijă ca această zi să fie una specială pentru botoșăneanul ajuns la 100 de ani.
Casa de Odihnă ”Sfântul Nicolae de pe Calea Națională nr 243 ( în apropierea stației Petrom) este amenajată într-un imobil complet renovat și dispune de 60 de locuri de cazare.
Clădirea are demisol, parter și două etaje și este înconjurată de o curte generoasă, cu locuri de parcare, livadă, foișoare, gazon și bănci, dar și alte facilități.
În camere, bunicii și bunicele au televizoare de ultimă generație, iar masa este pregătită la bucătăria din incinta complexului.
În plus, pensionarii au parte de sprijin non-stop din partea personalului specializat al centrului.
Pentru cei interesați, se pot face înscrieri la numărul de telefon: 0752.220.402 ori prin pagina oficială de Facebook: Căminul de bătrâni Sfântul Nicolae.