SuperLiga: O echipă al cărei obiectiv este promovarea în primul eșalon anunță că a intrat de azi în insolvență

FC Politehnica Iaşi a anunţat că, începând de miercuri, a fost declanşată procedura de insolvenţă, „măsură necesară pentru continuarea activităţii în condiţii de legalitate şi stabilitate financiară”. Decizia, validată de Tribunalul Iaşi, în dosarul 3748/99/2025,…

 

FC Politehnica Iaşi a anunţat că, începând de miercuri, a fost declanşată procedura de insolvenţă, „măsură necesară pentru continuarea activităţii în condiţii de legalitate şi stabilitate financiară”.

Decizia, validată de Tribunalul Iaşi, în dosarul 3748/99/2025, a fost luată în urma scăderii semnificative a veniturilor clubului, cauzată în principal de diminuarea drepturilor de televizare şi a contractelor de sponsorizare, cu un impact financiar estimat la peste 1,5 milioane de euro.

„Ca urmare a retrogradării în liga secundă, clubul a pierdut peste 1,5 milioane de euro numai din drepturi TV şi contracte de sponsorizare, care ar fi rămas în vigoare doar dacă echipa continua în SuperLiga. În aceste condiţii, după o analiză temeinică, din dorinţa de a continua activitatea clubului, am constatat că singura variantă legală pe care o avem la dispoziţie este să cerem declanşarea procedurii de insolvenţă”, a declarat managerul clubului, Florin Briaur.


Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare